Municipiul Salonta, al doilea ca număr de locuitori din județul Bihor după municipiul Oradea, este așezat în extremitatea vestică a țării, lângă granița cu Ungaria. Condițiile naturale specifice zonei de câmpie au favorizat existența așezărilor omenești din cele mai vechi timpuri. Prima atestare documentară a localității Salonta datează din anul 1332 când, într-un act papal, așezarea este numită „Socerdas de Ville Zalantha”. Ulterior, numele localității a suferit mai multe modificări, pentru ca, în anul 1587 să ajungă la forma „Szalonta”.

Până în secolul XVI Salonta aparține familiei nobiliare Toldi și nu are mare importanță în zonă, mai ales datorită situării în vecinătatea Cetății Culișer, puternic centru politico-economic și care în secolul XII a fost ridicată la rangul de oraș. În această perioadă satul Salonta cuprindea aproximativ 50 de case așezate între mlaștini și stuf având circa 250-300 locuitori.

Turcii distrug în 1598 atât Cetatea Culișer cât și vatra veche a Salontei. Cetatea nu va fi repopulată dar, după o scurtă perioadă de timp, Salonta se reface. Faptul se datorează întoarcerii unei părți din populația refugiată și așezării aici din ordinul principelui Ardealului, Bocskai István, a trei sute de oșteni liberi ce aveau ca sarcină apărarea ținuturilor de margine împotriva turcilor.

În aceeași perioadă, se ridică turnul de pază din centrul așezării, cunoscut azi ca „Turnul Ciunt”, ce servea ca post de observare. Oștenii Salontei au primit importante suprafețe de pământ și se bucurau de privilegii care mai târziu au fost sporite prin acordarea titlurilor nobiliare.

Privilegiile și libertățile acordate locuitorilor au determinat creșterea numerică a populației orașului și transformarea lui într-un puternic centru economic, mai ales în urma dreptului de a organiza târguri.

Deoarece orașul se află la extremitatea principatului Transilvaniei și în vecinătatea teritoriilor stăpânite de turci, în Târgul Salontei se întâlneau negustorii veniți din Transilvania cu cei din zona de ocupație otomană. Schimbul intens de mărfuri determină dezvoltarea rapidă a așezării și apariția micii industrii: argăsitul pieilor, opincăritul, cizmăritul, blănăritul, țesătoria, fierăritul. Bunurile produse satisfac necesitățile locale și se desfac și în târgurile estice și sudice din Tinca, Beiuș, Ineu, Chișineu Criș și în
târgurile din zona de ocupație otomană, la Gyula și Orosháza.

În 1659, principele Ardealului, Rákóczi György al II-lea, dispune incendierea orașului, care va începe să fie populat din nou abia la sfârșitul secolului XVII. Ca
urmare a succeselor purtate împotriva turcilor, Austria obține din 1686 stăpânirea Ungariei, iar din 1688 și pe cea a Transilvaniei.

Împăratul Leopold întărește privilegiile locuitorilor Salontei, dar în 1700 Curtea Imperială renunță la serviciile militare ale oștenilor liberi și anulează privilegiile acestora. Acest fapt duce la disensiuni între locuitorii Salontei și familia nobiliară Eszterházy, proces ce
se va încheia în anul revoluționar 1848.

În timpul Revoluției de la 1848 poetul Arany János se distinge prin activitatea sa. Versurile sale oglindesc participarea poetului la evenimente.

După o scurtă perioadă de libertate, teritoriul Salontei este reintegrat în Imperiul Habsburgic sub un regim absolutist. La începutul secolului XIX meșteșugarii se organizează în bresle. Prima breaslă, cea a cizmarilor, se înființează în anul 1820, iar cea a tăbăcarilor în 1836. În 1872, meseriașii, cu excepția cizmarilor, constituie Uniunea Mixtă a Meseriașilor. La sfârșitul secolului XIX în evidența meseriașilor figurează aproape 500 de meșteri cu brevete de funcționare.

La cumpăna dintre secolele XIX și XX ținutul se dezvoltă intens. În această perioadă încep lucrările de desecare a mlaștinilor, construirea liniei ferate și apar primele instituții cu caracter capitalist în industrie și comerț. De asemenea, se înregistrează un puternic aflux al populației rurale spre oraș. Miscarea popoarelor europene pentru autodeterminare ce urmează Primului Razboi Mondial duce la destrămarea Imperiului Habsburgic și constituirea statelor naționale. În noile condiții, Salonta marchează unul din punctele de granița dintre România și Ungaria.

Dezvoltarea industriei orașului se accentuează după 1948 prin înființarea unor
noi unități economice. Salonta devine astfel un oraș cu o economie industrial-agrară în continuă dezvoltare. Industria alimentară, industria textilelor, a confecțiilor, a pielăriei, blănăriei și încălțămintei precum și prelucrarea lemnului sunt ramuri industriale cu vechi tradiții în zonă și în prezent 65% din producția globală a orașului, dominantă fiind industria alimentară. Alături de acestea a aparut și s-a dezvoltat industria constructoare de mașini.

Călătorul aflat în Salonta se poate opri în casele ce au aparținut poeților Arany János, Sinka István si Zilahy Lajos, poate depune o floare la statuile acestora sau a revoluționarului pașoptist Kossuth Lajos sau poate admira Turnul Ciunt ori Palatul „Arany” care adăpostește Biblioteca orășenească „Teodor Neș” și o galerie de artă. Demne de interes sunt și bisericile orașului și clădirea Primăriei.

Lăsând în urma obiectivele turistice ale orașului, Salonta poate fi punct de plecare pentru cei pasionați de vânatoare și pescuit. În același timp, Salonta oferă multiple oportunități investitorilor și oamenilor de afaceri interesați, fiind un oraș al tuturor posibilităților.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm cititi și articolul Statutul Municipiului Salonta.